Piperul este considerat regele condimentelor, împreună cu toate formele lui: negru, alb, roșu, cu bob rotund sau cu bob lung.

Cantități impresionante de piper sunt consumate anual în întreaga lume, însă acest lucru nu se întâmplă numai pentru că dă savoare vieții, ci pentru că are și proprietăți terapeutice și te poate ajuta să slăbești.

Sunt mulți oamenii care i-au testat deja proprietățile.

Image result for peper

Piperul ajută digestia prin acțiunea chavicinei, o rășină picantă care are rolul de a mari producția de salivă. În plus are o acțiune dezinfectantă dar și analgezică locală ceea ce îl face extrem de util în lupta cu boli precum bronșita, laringita și răceala.

Piperul este un antibiotic și un antiparazitar intestinal, care reduce fermentația în stomac. Dacă ai astfel de probleme intestinale și vrei să le calmezi fără a folosi pastile care pot avea alte efecte secundare neplăcute, asociază piperul cu coriandrul, ghimbirul și curcuma și vei obține un cocteil puternic dezinfectant.

Image result for peper

Puțini știu că piperul poate fi utilizat și pentru a slăbi. În cazul în care ești la dietă nu trebuie să lipsească piperul de la masă, acesta dă gust mâncărurilor fade, sănătoase și lispite de grăsimi, astfel că te va ajuta să suporți mult mai ușor reguli alimentare mai echilibrate.

Mai mult, dacă este inclus în dieta zilnică, piperul negru stimulează arderea grăsimilor și accelerează metabolismul, iar spre deosebire de ardeiul iute, piperul negru nu afectează mucoasele digestive dacă este consumat zilnic.

Dacă vrei să slăbești și dorești să incluzi într-un mod simplu piperul în alimentația ta, poți înghiți câte 3-4 boabe de piper înainte de fiecare masă, sau poți bea câte 3-4 căni cu infuzie de piper pe zi.

Iată cum se poate prepara infuzia de piper, care nu este indicată persoanelor care au afecțiuni digestive sau renale:

Toarnă o ceașcă de apă clocotită peste 3-4 g de boabe de piper. Lasă-le la infuzat 15-20 de minute, acoperind vasul cu un capac, apoi strecoară.

Sursa: RTV

 

CLIPUL ZILEI

O mireasa si-a uimit invitatii cu dansul sau. Sotul sau a fost cel mai fericit

 

De citit si: Nicolae Paulescu- descoperitorul nerecunoscut al insulinei

Nicolae Constantin Paulescu s-a născut pe 8 noiembrie 1869 la Bucureşti. Clasele I-XII le termină în Capitală, iar în 1888 devine student la Facultatea de Medicină din Paris. Anul 1891 îi aduce un post la Serviciul medical al Spitalului Hotel Dieu, condus de reputatul profesor Étienne Lancereaux. În 1892 devine extern, prin concurs, al Spitalelor din Paris, pentru ca peste 2 ani să devină, tot prin concurs, intern la Spitalul ”Notre Dame du Perpetuel Secours”.

Obţine în 1897 titlul de doctor în științe medicale şi, în acelaşi an, ia şi Certificatul de studii superioare în chimie biologică din partea Facultăţii de Știinţe din Paris. Acest an s-a dovedit prolific, Nicolae Paulescu obţinând şi postul de medic adjunct al Spitalului ”Notre Dame du Perpetuel Secours” din Paris, precum şi secretar de redacţie al revistei ”Journal de Medecine Interne”. Un an mai târziu devine posesorul Certificatului de Studii superioare în Fiziologie generală, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Paris, iar în 1899 obţine titlul de doctor în ştiinţe naturale la aceeaşi facultate. Cu toate ofertele atrăgătoare de a-și exercita vocația de medic, ca urmare a performanțelor strălucite, în Franţa, Elveţia sau Statele Unite, Paulescu revine în ţară și în 1900, fondează catedra de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, catedră pe care o va conduce până la sfârşitul vieţii, adică mai bine de 30 de ani. Paulescu şi-a început activitatea ştiinţifică în anul 1899, odată cu primele cercetări pe care le efectuează pentru izolarea produsului activ al secreţiei interne a pancreasului.

Sunt notorii preocupările sale pentru tratamentul febrei şi concluziile cu referire la tratarea afecţiunilor pancreasului, iar în 1916 face cunoscute, în premieră, rezultatele hipoglicemiate cu extractul apos de pancreas în diabetul experimental, extract care conţinea insulina mult căutată. Ocupația germană și implicarea activă în primul război mondial îl fac să abandoneze cercetarea, pe care o reia însă după terminarea conflagrației.